Scenariu de film devenit realitate

Anul trecut stateam in scaunul unui cinematograf , rontaiam floricele si sorbeam linistita din paharul de cola …acum, stau in fotoliu si ma uit ingrozita cu noduri in gat la stiri si am parte de acelasi scenariu.

 Filmul 2012 si ceea ce se intampla de o saptamana in Japonia par sa fie “creatia” aceluiasi regizor desi, Roland Emmerich n-a “colaborat” niciodata cu Dumnezeu.

Imi amintesc ca filmul m-a pus pe ganduri atunci, dar m-am linistit singura spunandu-mi ca asa ceva nu are cum sa se intample niciodata, ca este doar un film.  Si totusi…de o saptamana am impresia ca vad acelasi film in fiecare zi.  Eu inca nu pot sa cred ca asa ceva se intampla. Sase mii de oameni morti si alti opt mii dati disparuti in mai putin de o saptamana e….e prea mult chiar si pentru un scenariu de film.

As vrea sa mai spun ceva dar nu gasesc cuvinte potrivite. Si oricum, orice cuvant e de prisos. Nu te poti lupta cu natura si cu voia lui Dumnezeu. 

Si totusi, cand vezi astfel de tragedii , parca realizezi cat de important este sa te bucuri de fiecare moment din viata ta.

Cine esti tu cu adevarat?

  Felul in care te comporti se transorma fie ca vrei, fie ca nu in cartea ta de vizita. Maniera de-a gesticula,  tinuta, atitudinea, pozitia corpului, modul in care privesti …toate asta vorbesc despre tine inainte ca tu sa deschizi gura.

 

Pana si vestimentatia, parfumul folosit, modul in care alegi sa te machiezi (dupa caz) si sa-ti aranjezi parul  iti devoaleaza personalitatea .

De cele mai multe ori limbajul trupului tradeaza ceea ce vorbele-ti imi spun despre tine . Ceea ce oamenii rostesc difera foarte mult de ceea ce ei simt sau gandesc cu adevarat. Si chiar daca stapanesti arta conversatiei aceste “detalii” te vor da intodeauna de gol.

Multi dintre noi nu stim sa descifram limbajul trupului, ceea ce inseamana ca stim prea putin despre  sentimentele si gandurile celor din jurul nostru. 

 De la mama am invatat ca atentia pentru detalii este extrem de importanta si tot de la ea am invatat ca descifrarea lor se trasforma in scutul meu de aparare fata de oameni. Iar de la Allan Pease am invatat ca o mai buna cunoastere a limbajului trupului nu imi va asigura neaparat fericirea, dar ma va ajuta cu siguranta sa nu fiu luata prin surprindere, sa evit dezamagirile si sa stiu mult mai multe lucruri care se petrec in jurul meu, indiferent daca ceilalti imi spun sau nu ce simt si ce gandesc.

Spune-mi care sunt valorile tale ca să-ţi spun cum este viaţa ta...

  Valorile în care crezi şi după care te ghidezi în viaţă îţi spun cine eşti cu adevărat. Ele oferă  lumii o radiografie mai mult decât clară a caracterului şi personalităţii tale.  Fără ele eşti  asemenea unei păpuşi pe aţe, uşor de mânuit şi tot timpul sub influienţa celorlalţi. 

 Cu cât trece timpul , observ cu amărăciune, că scara valorilor la romani se deformează din ce în ce mai tare.  Din păcate,  valorile românilor se rezumă la maşini şi case luxoase,la o gagică "bună" şi la muuuulţi bani. Opt din zece tineri asta-şi doresc. Banii ne guvernează  viaţa din ce în ce mai mult şi stau, se pare, la baza piramidei valorice a celor mai mulţi dintre noi. E adevărat, n-am să fiu ipocrită, banii sunt importanţi dar haideţi să nu uităm că ei sunt doar o unealtă a existenţei noastre şi nicidecum un obiectiv. O viaţă în care alergi doar după bani e prea săracă.

 Din păcate, mulţi dintre noi uităm de adevăratele valori care ne hrănesc sufletul şi pentru care ar trebui să luptăm mai mult.  Oare cât credeţi că va mai răbda Dumnezeu ponegrirea noastră?

La pachet cu primavara…

Ora 07:30…Suna alarma…E primavara …si e luni. Dupa un sfarsit de saptamana  in care leneveala a fost cuvantul de ordine, te asteapta o zi grea cu multe lucruri de rezolvat.  Ea, cu o finete rar intalnita, are grija sa-ti opreasca alarma. Apoi, un glas pe care nu l-ai mai auzit pana acum iti spune “ buna dimineata “ si te roaga cu un glas lingusitor sa ramai langa ea. Te lupti cu ea si incerci sa o convingi ca trebuie sa te lase sa te ridici din pat, ca trebuie sa te lase sa pleci… ai multe de facut….

Ora 12:00…mirosul puternic de cafea te trezeste ….dar parca nu e acelasi ca de obicei. Iti serveste o ceasca, apoi te conduce spre bucatarie unde iti serveste micul dejun, dar  nu ti-e prea foame. II spui ca  e tarziu iar ea iti rasunde:  “Cu siguranta , nu!” 

Totusi, pleci si-i spui raspicat ca nu vrei sa o mai gasesti la intoarcere, dar ea, asemenea unei lipitori, nu se dezlipeste de tine si tine neaparat sa te insoteasca. Iti creaza dureri de cap si te convinge sa te intorci repede acasa.  In casa e o dezordine care te irita, dar ea nu da semne ca ar vrea sa  te ajute la curatenie, asa ca …renunti. Te indrepti spre fereastra pentru a trage draperiile, dar razele soarelui de primavara sunt prea luminoase si te obosesc  asa ca ea iti intuneca camera inapoi.

Hotarat, te apuci sa lucrezi la ceva pe laptop, dar ea iti distrage atentia si nu te lasa nicicum sa te concentrezi. Te enervezi , nu ai chef de nimic si parca ti se face somn…

Ora 07:30…Suna alarma…e primavara ….si e marti.  Aceiasi voce iti spune: “Buna dimineata”.   Incearca totusi  sa nu te imprietenesti cu ASTENIA de primavara.

Arta de a fi taximetrist.

“Bună dimineaţa ! Vă rugăm ca în timpul în care aveţi clienţi în maşină să nu fumaţi şi să nu vorbiţi la telefon. De asemenea, vă rugăm să aveţi un aspect îngrijit şi să abodaţi o ţinută decentă.”  Nu mi-l amintesc complet, dar în linii mari cam ăsta este mesajul pe care îl primesc soferii de taxi din Iaşi în fiecare dimineaţă de la dispecerat. 

De regula, când sunt în criză de timp apelez la taxiuri.  Rareori mi s-a întamplat să intru într-o maşină curată sau în care să pot respira un aer curat, fără fel de fel de arome. De puţine ori mi s-a întâmplat să dau peste un şofer care să nu mă lase cu două străzi mai departe faţă de locul în care vroiam eu să ajung pentru că era prins într-o discuţie cu  soţia, amanta sau avocatul la telefon şi n-a auzit “exact” ce i-am spus eu.  Să nu mai zic că ador atunci când urc într-un taxi în care duduie muzica populară de zici că-i nuntă-n direct la radio.

 Până şi invitaţii la masă am primit de la taximetristi…staţi aşa!  Vă povestesc:

Iau taxiul de la mall. Repet, de la mall. De regula, urc mereu în spate. La volan era un nene de vreo 40-45 de ani.  Când deschid portiera îl văd pe nenea cu boalfele pline, dar na: “Ronţăie şi omu’ ceva” , zic!

De unde? Când urc în maşină nea’ soferul avea ditamai picnicul pe scaunul din faţă. Ghiciţi cu ce!? Slană cu ceapă.  Când spun “slană cu ceapă” n-are rost să mai dau detalii şi despre mirosul din maşină.  Mi-a fost jenă să cobor şi oricum, nu aveam foarte mult până acasă. Din partea lui, nicio sfială. N-a renunţat la picnic. Pesemne că era flamând tare. Başca, mă mai şi întreabă: “Don’şoară , vă servesc? Poate vă e pofta” .   

N-am nimic cu taximetriştii, pur şi simplu îi respect doar pe cei  care-mi caştigă respectul şi care-şi fac cum trebuie meseria.  Şi pâna la urmă igiena şi bunul simţ n-ar trebui să fie o regulă impusă. 

Minuni multicolore…

De cateva zile soarele imi zambeste chipes,  pasarile parca au prins glas si aerul parca e mai proaspat. De cateva zile pe masa mea danseaza-n mii de feluri siluete multicolore. 

 Nu ma lasa sa dorm pana tarziu si ma scoate din casa la o plimbare. Nu ma supar pe ea pentru ca o asteptam de multa vreme si pentru ca imi este o prietena draga. 

 E primavara, iar primaverile mele incep intodeauna cu… O FLOARE.   Culorile pastelate, miresmele  inconfundabile, prospetimea, gingasia,  gratia, puritate si toata frumusetea acestui anotimp intruchipata in siluete de floare…asta –i primavara mea.  Mirosul lor nu se compara cu mirosul altor flori din oricare sezon si nu le-as inlocui cu nici cea mai scumpa floare din lume.

Le primesc cu drag si le ofer cu drag.  Mi le cumpar si singura pentru ca ele nu trebuie sa lipseasca nicicum de pe masa mea.  Ele imi inunda casa de culoare, parfum si frumusete.

Fara ele cred ca nici n-as simti venirea primaverii. Bine, asta daca primavara nu se transforma in ASTENIE.   

Lacrimă de jar...

.

M-a uimit într-un mod foarte plăcut acestă abordare a Monicăi Anghel, iar melodia face parte din playlist ul meu de când a apărut şi încă nu m-am saturat de ea. O piesă care m-a prins din prima. Vocea Monicăi acompaniată de orchestra  Mahala Rai Banda sună irezistibil.   

….se putea mai bine? Nu cred…

De mică am fost fermecată de vocea Monicăi Anghel  şi îmi aduc bine aminte cum cântam în faţa oglinzii  la fixativul mamei melodiile ei. Nu dădeam atenţie la vârsta aia la versuri,  dar vocea ei mă atrăgea pur şi simplu ca un magnet. Au trecut mulţi ani de atunci şi încă ascult cu plăcere aceste melodii. Acum îmi plac şi mai mult parcă ….  poate pentru că m-au prins şi versurilor, care sunt absolut  fabuloase.  Refuz să cred că aceste melodii au fost uitate sau că mai există persoane care nici macăr n-au auzit de ele.

Aceste melodii  nu pot fi comparate cu nimic!

“He is the best from…. manele”

Asta ştie Goran Bregovici despre cel pentru care a venit special în România şi alături de care va face un  “featuring”.  Este vorba despre Florin Salam.  Bregovici, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni şi compizitori moderni din Balcani şi Salam, cel mai tare manelist din România.  

Recunosc, Florin Salam continuă să mă uimească. După ce a cântat cu Paula Seling, acum va cânta alături de unul dintre cei mai mari muziciei ai lumii. O colaborare la care, cu siguranţă mulţi vor ridica sceptici din sprînceană .   Eu una apreciez faptul că Florin Salam încearcă să facă şi lucruri de calitate, că evoluează şi că nu se multumeşte doar cu statutul de manelist. Şi ca să o spun şi e aia bună, calităţile lui vocale le întrec cu mult pe cele ale “artiştilor” care sunt difuzaţi obsesiv la radio. Sunt tare nerăbdătoare să văd ce va ieşi.

Duetul dintre cei doi va fi inclus pe următorul album a lui Goran Bregovici care se va numi Gipsy Champagne şi care va conţine doar melodii cu artişti de etnie rromă din mai multe ţări ale Europei.

Neputinţa…

Dacă circuli cu RATP-ul în Iaşi este imposibil să nu fi auzit măcar o dată o poveste  tristă a unui om care încearcă să te sesibilezeze prin fel şi fel de texte care mai de care mai lacrimogene spuse exact ca pe o urătură prin care îţi explică că se află într-o situţie ieşită din comun şi că are nevoie de ajutor. Pe scurt, că ar avea nevoie de nişte bani de la tine. N-am nimic împotriva acestor oameni. Nu este o noutate că acest lucru se întâmplă peste tot şi că cerşetori există în toată lumea. Pe principiul : “Fiecare pădure(societate) cu uscăturile ei".  Şi până la urmă fiecare individ  îşi câştigă existenţa aşa cum crede de el de cuviinţă. Chiar dacă uneori este deranjant, să nu uităm totuşi că vorbim despre un mijloc de transport în comun şi fiecare îl foloseşte, în cazul de faţă,  pentru propiile-i interese.

  De trei ani de zile de când sunt în Iaşi circul aproape în fiecare zi cu RATP-ul  şi multe poveşti mi-au auzit urechile. Dar ceea ce mă întristează cel mai rău, dar mă şi înfurie în acelaşi timp e atunci când văd copii de 3-4 ani  care sunt obligaţi sa facă asta, să cerşească.  Mă înfurii teribil de tare când văd aceşti copii care se află la vârsta când ar trebui să meargă la gădiniţă şi nicidecum căraţi la propiu de un frate mai mare( nu cu mai mult de 3-4 ani)prin tramvaie, mă infurii când îi văd nespălaţi şi înfometaţi, îmbrăcaţi doar într-o bluză de trening ruptă şi în picioare purtând tenişi când afară sunt muuuuulte grade cu minus, mă înfurii când îi aud plângând şi când îi văd lipsiţi de protecţie.  Mă înfurii .....şi cel mai tare mă înfurii  pe părinţii lor.

Mă gândesc…Oare cum poţi tu, ca părinte, dar mai ales ca mamă să-ţi trezeşti copilul de 3 ani, care abia vorbeşte şi a învăţat să meargă, la 8 dimineaţa şi să-l trimiţi la cerşit. Să nu-ti pese nici măcar dacă e îmbrăcat bine încât să suporte frigul de afară, să nu-ţi pese nici măcar dacă îi este foame.

De multe ori am auzit comentarii de genul  “Ei, şi ce! Sunt ţigani!”   …TRIST!  Cum poţi oare să judeci un copil de numai 3 ani doar prin prisma faptului că s-a născut ţigan!? Ne naştem cu toţii OAMENI  înainte de toate şi mediul în care ne naştem , din păcate, nu-I  prea îl putem alege.  La fel stă treaba şi cu părinţii. Nu-i putem alege, îi primim de la Dumnezeu.

Poate vă întrebati de ce am hotărât să scriu despre acest lucru…De ce tocmai acum dacă văd asta de 3 ani de zile ?  Ei bine, pentru că zilele trecute mi-a fost dat să văd ceva îngrozitor.  Mi-a fost dat să văd cum unul dintre aceşti copii de care vă vorbesc  a coborât într-o staţie în care era aşteptat de mama lui. Acesta avea în mână un pet de Bergenbier şi trăgea cu pofta dintr-o ţigară. I-a luat banii, apoi i-a dat un şut în fund şi l-a urcat în următorul tramvai. N-am avut în viaţa mea un sentiment mai  mare de revoltă şi de neputiinţă.  

Şi ce mă revoltă şi mai tare este faptul  că aceste lucruri pe care le văd eu în fiecare zi sunt observate şi de alte persoane. Alte personae,  care ar putea face ceva pentru aceşti copii. Şi totuşi, nu fac nimic…..De ce?  Unde vor ajunge ei?

Eu ajung la concluzia că doar noi suntem de vină pentru societatea în care trăim!

Doua nopti cu Spartacus...

Marturisesc ca pana acum genul asta de film nu ma pasiona, dar cum o intriga buna “te prinde” usor, uite asa am stat si am vazut primul sezon din  Spartacus: blood and sand care are 13 episoade a cate 60 de minute fiecare, in doua nopti.





Regia filmului este semnata de Rick Jacobson, Michael Hurst si Jesse Warn cu Lesley-Ann Brandt , Manu Bennett, Andy Whitfield, Viva Bianca si Nick Tarabay  in rolurile principale.
Pe scurt, povestea filmului este despre cel mai faimos gladiator roman care o data separat de iubirea vietii lui este impins catre sclavie si obligat sa ucida in arena pentru a supravietui.
Dupa vizionare acestui sezon pot spune ca-l astept cu nerabdare si pe al doilea, dar au fost si suficiente lucruri care m-au “deranjat”, asa ca trebuie sa punctez bilele albe si cele negre.
Incep cu cele negre:
1. Cu toate ca actiunea nu este rea, intriga exceptionala, scenele de lupta si decorurile SUNT COMPLET IREALISTE. Mai cu seama cele ce prezinta muntii si dealurile din jurul taberei de antrenament sunt cu totul si totul ARTIFICIALE. Ceea ce vreau sa spun e ca se observa de la o posta ca e filmat in mare parte in studio. Orice film are efecte, dar aici sunt parca prea vizibile.
2. Prea mult sangeeee.... poti expune luptele de gladiatori fara a imprastia tone de sange spalacit si albicios din 2 in 2 minute care sa-ti umple tot ecranul.
3. Violenta dusa la extrem- Sangele tasneste de peste tot, prea multe spintecari de capete si apoi infipte in varful sabiei cu stop cadru  , prea multe rani hidoase.
4. Sexul ominiprezent - este present in fiecare episod si sub toate formele ( perversiuni, homosexuali, adulter, etc). Dar, avand in vedere ca pentru lumea Antica sexul nu reprezenta un tabu pentru nimeni cred ca l-as putea trece si la bile albe.
Apropo de bile albe:
1. Personal apreciez foarte tare interpretarea actorilor care fac un tot cu personajul si care lasa impresia ca joaca rolul vietii lor.
2.Faptul ca acest serial are acel ceva care te face sa-l urmaresti pana la ultimul episod.

Chiar daca am dat mai multe bile negre decat albe va asigur ca dupa 4 episoade nici nu veti mai observa sangele care seamana mai mult cu sucul de rosii diluat usor cu apa, scenele cu capetele spintecate nu va vor mai face sa tineti ochii strans inchisi pentru ca oricum se observa ca sunt facute pe calculator, iar referitor la scenele de sex sunt lucruri care se intampla si in zilele noastre, asa ca: Nimic noi sub soare!
Pana la urma este vorba despre un film comercial cu toate ingredientele specifice facut cu intentia de a soca. Si cred ca a reusit!

Din pacate actorul principal Andy Whitfield a fost diagnosticat cu cancer si sesonul 2 este deocamdata incert.:(