Momentul...

...e asemenea unui tren cu multe ore intarziere, un tren care odata pierdut nu te va mai duce niciodata la destinatie. Momentul  inseamana simt, e daruire, e foc, o lacrima, extaz, furie si uneori ....chiar toate la un loc.
Momentul e acea gingasa floare de cires care infloreste repede , dar care se usuca si cade la pamant la fel de repede.

Un gand interzis, o privire, un zambet...e doar o simpla atingere de mana. Momentul te patrunde, te insoteste oriunde ai fi si mereu te impinge spre altele. E un avant puternic spre cer dupa ce caderea in gol nu-si mai gasea adancul.


Momentul e totul sau nimic. Te pierzi cautandu-l, il astepti, il respiri, il simti si-l daruiesti. E tot ce vrei si nu stii sa ceri, e tot ce ai asteptat si nu stii sa primesti. El iti elibereaza sufletul si-ti rasfata trupul.

  Exista  momente pe care ai vrea sa le uiti, dar exista multe altele care iti alina singuratatea si exista momente care n-au nevoie de cuvinte si cuvinte care strica momentul.

Pe tabla de sah...

In alb si negru. La fel e si viata. La fel si oamenii din ea. Regulile jocului guverneaza modul de a juca, iar regulile vietii iti guverneaza modul de a trai.
 
Unii sunt regi si regine o viata-ntreaga, altii isi petrec viata doar visand la asta. Unii sunt puternici si singuratici precum caii, altii... doar sunt. Unii ataca viata cu nebunie fara sa le pese de reguli ,  in timp ce altii sunt....doar simpli pioni. 

  Viata ta e jocul tau....jocul tau de sah. Un joc pe care il pierzi sau il castigi.
Fura din atitudinea unui rege, fii puternic precum un cal, pastreaza-ti mereu un gram de nebunie, nu te multumi niciodata sa fii un simplu pion si spune-mi ... care este urmatoarea mutare pe tabla ta de sah?

Doru Octavian Dumitru: “Stiu cum se face comedia adevarata!”

     Absolvent al Academiei de Umor  din America, actorul si comicul Doru Octavian Dumitru surprinde intodeauna publicul cu starea lui de bine si cu glumele inconfundabile care l-au transformat in “masina de ras” a Romaniei. Acum, tipul de comedie pe care il abordeaza este “stand-up comedy”, un gen innovator, un spectacol  in miscare  si care este mereu o provocare pentru mintea oamenilor.

B.O: Meseria dvs este sa-i faceti pe oameni sa rada, dar ce va face pe dvs sa radeti?

DOD: Tot ma face sa rad . Tot ce se intampla in jur. In momentul in care incepi sa realizezi ca totul este trecator, in momentul in care incepi sa realizezi ca tristetea este ceva care te preseaza pe tine atunci veselia este ceea ce poti schimba la tine. In veselie nu trebuie sa ai logica, ci sa o simti pur si simplu.   Si in viziunea mea acum este momentul absolut necesar ca oamenii sa rada si sa fie veseli pentru ca nu stii niciodata ce va fi maine.

 

B.O: Ce inseamana comedia pentru dvs? Cum ati defini-o?

DOD: Exista o definitie generala a comediei care spune cam asa: “Comedia este ceva care te face sa razi”. Daca nu razi, inseamana ca nu e comedie. Eu dupa atatia ani am mers pe ideea ca daca numai omul a primit dreptul, sansa si oportunitatea sa rada , el trebuie sa se folosesca de asta din plin. Noi oamenii suntem niste cantitati mici de energie in univers si daca energia asta este mereu pozitiva  vom fi fericiti. In general veselia nu atrage tristete in jur, ci doar veselie.

B.O: In ultima perioada va vedem din ce in ce mai rar, aproape spre deloc la TV.  De ce?

DOD: Eu am facut o observatie vizavi de ceea ce se intampla  cu televiziunile din Romania.  Este un  macel intelectual si spiritual ceea ce se intampla acum in media.  Pur si simplu de dragul raitingului se merge din ce in ce mai jos ca si cum oamenii ar fi intr-o mlastina, i-ai convins ca mlastina aia o sa-ti faca bine la oase si tu ii bagi tot mai jos. Lumea a ajuns sa se bage cu capul la fundul acestei mlastini doar pentru ca asa se poarta.  Eu am hotarat sa protestez fata de aceste lucruri  prin hotararea de a ma retrage o perioada.  Eu nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu am nici interese politice si nici nu vreau sa iau banii publicului. Eu  vreau sa vad lumea razand. Asta-i tot.         

  

B.O: Ce parere aveti despre grupurile de divertisment care sunt promovate astazi de televiziunile din Romania?

DOD: Parerea mea e ca aceste grupuri merg pe raiting. Eu sunt un om care stie sa faca lumea sa rada si atat. Nu sa spun cine sunt, nu sa-mi sarbatoresc ziua de nastere la televizor, nu sa va spun cand si cum s-a nascut primul meu copil sau ce discutii am avut cu sotia mea. Design ul meu ca si om a fost si este sa va fac sa radeti, nimic altceva. Daca eu ma apuc de altceva inseamna ca m-am prostit. Si sa nu uitam un lucru. Raul in prima faza e un rau mic si raul mare este raul evoluat. Raul evoluat face mai mult rau decat cel mic? Cu siguranta da.

“Sunt intr-o perioada artistica pe care o consider cea mai inalta din viata mea.” 

B.O: Credeti ca mai exista umor de buna calitate in Romania?

 

DOD: Eu zic ca acum exista umor prin cantitate si din pacate din ce in ce mai putina calitate. Eu deocamdata am hotarat sa mai stau deoparte o perioada pentru ca vreau sa incerc si in alte parti. Vreau sa incerc calitatea si putearea umorului si in alte locuri unde as fi putut sa incerc mai de demult si nu am incercat.

B.O: Spuneati la un moment dat ca va veti concentra mai mult pe spectacolele din cluburile de comedie din America. Nu va mai gasiti locul in comedia romaneasca?

DOD: Da, intre timp mi-am extins ideea asta. As vrea sa fie mai multe locuri, dar tot in zona Americii.  Eu zic ca este vina mea ca n-am ajuns pana acum acolo pentru ca n-am stiu sa ma organizez. Si daca as fi avut un manager bun cred ca as fi ajuns in alta parte, dar  am preferat momentul pentru ca in perceptia mea cu momentul poti sa cladesti alte momente bune . Eu sunt intr-o perioada artistica pe care o consier cea mai inalta din viata mea. Am acumulat foarte multa experienta, stiu  cum se face comedia  adevarata. Pacat  ca nu sunt exploatat asa cum mi-as fi dorit. Asta inseama ca ma aflu in tara uriasilor, iar eu sunt un pititc si trebuie sa-mi caut tara piticilor. Si o sa caut o tara de pitici unde sa ma pot simti si eu bine.

B.O:  Exista vreo diferenta intre modul de a percepe comedia intre publicul roman si cel din America? 

DOD: Cred ca este  diferenta de libertate. Unii sunt liberi si altii nu. Da, in Romania suntem liberi . Perfect adevarat. Dar am sa dau un simplu exemplu care contrazice acest lucru. Si sa nu aveti impresia ca am ceva impotriva animalelor de pe strada. Dimpotriva, dar dau doar un simplu exemplu. Daca mie mi-e frica de caini si daca mi-e frica sa ies noaptea din casa pentru ca as putea pati ceva pe strada inseamana ca nu sunt un om liber. Iar tatal meu avea o vorba. “Daca ti-e frica, inseamana ca nu esti liber”. 

B.O: Ati declarat ca “scara de valori la romani se rezuma la a avea o masina si o gagica tare si la multi bani”. Ce conteaza cel mai mult pentru dvs?

DOD:  Da, din pacate la noi se foloseste un fel de inteligenta primitiva prin comparatie. Practic, acum ca sa fii tare trebuie sa ai o gagica tare pe care sa o plimbi intr-un super jeep  si multi bani in buzunare.  Asta inseamna valoarea la romani. Toata lumea este disperata dupa bani.  Eu zic ca cei sapte ani de acasa sunt foarte importanti, dar de la casa ta, nu a altcuiva.  

"Am avut momente cand am regretat ca nu m-am nascut in alta parte."

B.O: Aparitia comicului DOD este gandita pana la cel mai mic detaliu. De la costume pana la cel mai mic gest. Cat de importate sunt aceste detalii pentru dvs?

DOD: Sunt un om care are grija si cele mai fine detalii cand vine vorba de costumatii pentru ca ele fac un tot cu spectacolul meu de pe scena. Spre deosebire de multi comici, nu neaparat romani, ma refer aici la comici din toata lumea, publicul se uita intr-un anumit fel la mine. Publicul simte ca-mi pasa de el. Asta pentru ca am grija de modul in care arat cand apar in fata lui. Am foarte multe costume si mi-am facut acum costume noi care sunt absolute superbe. Ele ma ajuta foarte mult si-mi dau starea necesara pentru a intra in pielea personajului. 

B.O: Se spune ca orice meserie are avantaje si dezavantaje. Care sunt avantajele si dezavantajele meseriei de comic?

DOD: Meseria pe care o practic nu mi s-a parut niciodata o meserie cu dezavantaje. Am avut momente cand am regretat ca nu m-am nascut in alta parte. Dar, eu m-am nascut comic. Mama imi spunea tot timpul ca la 4 ani faceam spectacole la gradinita.  Am facut facultatea de instalatii, dar tot catre comedie m-am indreptat. Apoi am vazut reactia oamenilor in Romania, a romanilor de afara, a nemtilor ,a chinezilor, a indienilor de afara care radeau cu lacrimi. Si atunci mi-am spus: “Asta-i menirea mea!” Oriunde merg in lume trebuie sa fac lumea sa rada. Cu ce? Cu cat stiu, cu cat ma pricep sa comunic. Nu pot sa zic ca am avut neplaceri. Dimpotriva,  meseria m-a ajutat sa ma ridic atunci cand am fost cazut la pamant. Imi place sa ma daruiesc publicului si sa vad lumea razand. 

"Rasul este un masaj pentru organele interne."

B.O: Omul DOD este la fel  glumet si in viata de zi la fel cum este pe scena?

DOD: Omul DOD s-a schimbat in timp,  dar eu zic ca da. Poate am avut si eu momente cand am fost foarte invrajbit si apoi mi-am dat seama ca n-are rost sa fiu asa si mi-am mai dat seama ca atat timp cat pot am un zambet pe fata  pot  bucura lumea din jurul meu. Si pana la urma un zambet iti face bine tie in primul rand.  

B.O: Credeti ca rasul ingrasa? 

DOD: Nu, din moment ce faci masaj, masajul nu ingrasa. Rasul este un masaj pentru organele interne. Si apoi ne aflam intr-un momen in care omenirea este intr-o cadere,  chiar si psihica, iar rasul este terapia perfecta.  Se vorbeste mereu despre incalzirea planetei, explozii solare, cutremure, etc. Este un moment extraordinar de bun din punctual meu de vedere pentru ca lumea sa rada.

B.O: Ce este mai greu pt dvs? Sa puneti intrebari si sa aflati raspunsuri de la public sau le oferiti raspunsuri?
 

DOD: Tot timpul pui intrebari. Dar mie mi se pare cel mai corect sa vii pregatit in fata publicului. Nu sa-ti faci temele cand esti in fata lui.  In general publicul te simte si foarte rar iti iese sa improvizezi si sa faci lumea sa si rada. . Si mai apoi notele sunt de la 1-10, iar hohotele de ras si aplauzle sunt cel mai bun raspuns pentru mine.

B.O: Care zona a tarii va este mai aproape de suflet ?

DOD: Sigur ca sunt subiectiv. M-am nascut la Arad , dar am copilarit in Bacau. Am colindat mult manastirile din nordul tarii care sunt superbe si copilarind in Moldova sigur ca m-am legat mai mult de moldoveni. Ii simt mai usor si niciodata n-am vazut moldoveanul rau. L-am vazut muncitor, naiv si tot timpul cum inaintez catre nord tot imi vine sa iubesc mai mult Bucovina. 

Din culise:

"Marii tamplari de maine niciodata nu o sa fie marii tamplari de maine fara marii tamplari de ieri.  Daca ei nu invata  de la marii tamplari de ieri care inca mai sunt, maine nu o sa fie mari tamplari."(Doru Octavian Dumitru)

 

Spre drumul cu prioritate

Viata mea nu a fost intodeauna asa cum mi-am inchipuit-o si nici asa cum am sperat sa fie. Oricat de mult  mi-as fi dorit eu si oricat de mult m-as fi straduit lucrurile n-au stat intodeauna intr-o ordine pe care eu o socoteam a fi fireasca.   

Asta pentru ca intodeauna m-am incapatanat sa ma furisez pe drumuri interzise, drumuri care nu mi-au acordat prioritate si uite asa am ajuns sa-mi incalc constient propiile reguli. 

Nu regret si de cele mai multe ori, recunosc ca imi placea sa ignor faptul ca inaintez pe un drum care ducea spre nicaieri.  Un drum care usor-usor s-a transformat intr-un labirint cu peretii reci si umezi. Un drum care-mi incorseteaza trupul si visele. 

Da, imi place sa-mi fac planuri de viata si obisnuiam sa ma hranesc cu vise.  Dar mi-am dat seama ca e mai bine sa renunt la planuri, sperante si vise pentru ca desi aparent nu costa nimic, dezamagirea si suferinta pe care o provoaca sunt un pret mult prea mare ca sa mi le mai pot permite. De astazi voi trai in prezent. Voi invata sa ma bucur de ceea ce-mi ofera fiecare zi si voi pasi doar pe drumul cu prioritate.

Scenariu de film devenit realitate

Anul trecut stateam in scaunul unui cinematograf , rontaiam floricele si sorbeam linistita din paharul de cola …acum, stau in fotoliu si ma uit ingrozita cu noduri in gat la stiri si am parte de acelasi scenariu.

 Filmul 2012 si ceea ce se intampla de o saptamana in Japonia par sa fie “creatia” aceluiasi regizor desi, Roland Emmerich n-a “colaborat” niciodata cu Dumnezeu.

Imi amintesc ca filmul m-a pus pe ganduri atunci, dar m-am linistit singura spunandu-mi ca asa ceva nu are cum sa se intample niciodata, ca este doar un film.  Si totusi…de o saptamana am impresia ca vad acelasi film in fiecare zi.  Eu inca nu pot sa cred ca asa ceva se intampla. Sase mii de oameni morti si alti opt mii dati disparuti in mai putin de o saptamana e….e prea mult chiar si pentru un scenariu de film.

As vrea sa mai spun ceva dar nu gasesc cuvinte potrivite. Si oricum, orice cuvant e de prisos. Nu te poti lupta cu natura si cu voia lui Dumnezeu. 

Si totusi, cand vezi astfel de tragedii , parca realizezi cat de important este sa te bucuri de fiecare moment din viata ta.

Cine esti tu cu adevarat?

  Felul in care te comporti se transorma fie ca vrei, fie ca nu in cartea ta de vizita. Maniera de-a gesticula,  tinuta, atitudinea, pozitia corpului, modul in care privesti …toate asta vorbesc despre tine inainte ca tu sa deschizi gura.

 

Pana si vestimentatia, parfumul folosit, modul in care alegi sa te machiezi (dupa caz) si sa-ti aranjezi parul  iti devoaleaza personalitatea .

De cele mai multe ori limbajul trupului tradeaza ceea ce vorbele-ti imi spun despre tine . Ceea ce oamenii rostesc difera foarte mult de ceea ce ei simt sau gandesc cu adevarat. Si chiar daca stapanesti arta conversatiei aceste “detalii” te vor da intodeauna de gol.

Multi dintre noi nu stim sa descifram limbajul trupului, ceea ce inseamana ca stim prea putin despre  sentimentele si gandurile celor din jurul nostru. 

 De la mama am invatat ca atentia pentru detalii este extrem de importanta si tot de la ea am invatat ca descifrarea lor se trasforma in scutul meu de aparare fata de oameni. Iar de la Allan Pease am invatat ca o mai buna cunoastere a limbajului trupului nu imi va asigura neaparat fericirea, dar ma va ajuta cu siguranta sa nu fiu luata prin surprindere, sa evit dezamagirile si sa stiu mult mai multe lucruri care se petrec in jurul meu, indiferent daca ceilalti imi spun sau nu ce simt si ce gandesc.

Spune-mi care sunt valorile tale ca să-ţi spun cum este viaţa ta...

  Valorile în care crezi şi după care te ghidezi în viaţă îţi spun cine eşti cu adevărat. Ele oferă  lumii o radiografie mai mult decât clară a caracterului şi personalităţii tale.  Fără ele eşti  asemenea unei păpuşi pe aţe, uşor de mânuit şi tot timpul sub influienţa celorlalţi. 

 Cu cât trece timpul , observ cu amărăciune, că scara valorilor la romani se deformează din ce în ce mai tare.  Din păcate,  valorile românilor se rezumă la maşini şi case luxoase,la o gagică "bună" şi la muuuulţi bani. Opt din zece tineri asta-şi doresc. Banii ne guvernează  viaţa din ce în ce mai mult şi stau, se pare, la baza piramidei valorice a celor mai mulţi dintre noi. E adevărat, n-am să fiu ipocrită, banii sunt importanţi dar haideţi să nu uităm că ei sunt doar o unealtă a existenţei noastre şi nicidecum un obiectiv. O viaţă în care alergi doar după bani e prea săracă.

 Din păcate, mulţi dintre noi uităm de adevăratele valori care ne hrănesc sufletul şi pentru care ar trebui să luptăm mai mult.  Oare cât credeţi că va mai răbda Dumnezeu ponegrirea noastră?

La pachet cu primavara…

Ora 07:30…Suna alarma…E primavara …si e luni. Dupa un sfarsit de saptamana  in care leneveala a fost cuvantul de ordine, te asteapta o zi grea cu multe lucruri de rezolvat.  Ea, cu o finete rar intalnita, are grija sa-ti opreasca alarma. Apoi, un glas pe care nu l-ai mai auzit pana acum iti spune “ buna dimineata “ si te roaga cu un glas lingusitor sa ramai langa ea. Te lupti cu ea si incerci sa o convingi ca trebuie sa te lase sa te ridici din pat, ca trebuie sa te lase sa pleci… ai multe de facut….

Ora 12:00…mirosul puternic de cafea te trezeste ….dar parca nu e acelasi ca de obicei. Iti serveste o ceasca, apoi te conduce spre bucatarie unde iti serveste micul dejun, dar  nu ti-e prea foame. II spui ca  e tarziu iar ea iti rasunde:  “Cu siguranta , nu!” 

Totusi, pleci si-i spui raspicat ca nu vrei sa o mai gasesti la intoarcere, dar ea, asemenea unei lipitori, nu se dezlipeste de tine si tine neaparat sa te insoteasca. Iti creaza dureri de cap si te convinge sa te intorci repede acasa.  In casa e o dezordine care te irita, dar ea nu da semne ca ar vrea sa  te ajute la curatenie, asa ca …renunti. Te indrepti spre fereastra pentru a trage draperiile, dar razele soarelui de primavara sunt prea luminoase si te obosesc  asa ca ea iti intuneca camera inapoi.

Hotarat, te apuci sa lucrezi la ceva pe laptop, dar ea iti distrage atentia si nu te lasa nicicum sa te concentrezi. Te enervezi , nu ai chef de nimic si parca ti se face somn…

Ora 07:30…Suna alarma…e primavara ….si e marti.  Aceiasi voce iti spune: “Buna dimineata”.   Incearca totusi  sa nu te imprietenesti cu ASTENIA de primavara.

Arta de a fi taximetrist.

“Bună dimineaţa ! Vă rugăm ca în timpul în care aveţi clienţi în maşină să nu fumaţi şi să nu vorbiţi la telefon. De asemenea, vă rugăm să aveţi un aspect îngrijit şi să abodaţi o ţinută decentă.”  Nu mi-l amintesc complet, dar în linii mari cam ăsta este mesajul pe care îl primesc soferii de taxi din Iaşi în fiecare dimineaţă de la dispecerat. 

De regula, când sunt în criză de timp apelez la taxiuri.  Rareori mi s-a întamplat să intru într-o maşină curată sau în care să pot respira un aer curat, fără fel de fel de arome. De puţine ori mi s-a întâmplat să dau peste un şofer care să nu mă lase cu două străzi mai departe faţă de locul în care vroiam eu să ajung pentru că era prins într-o discuţie cu  soţia, amanta sau avocatul la telefon şi n-a auzit “exact” ce i-am spus eu.  Să nu mai zic că ador atunci când urc într-un taxi în care duduie muzica populară de zici că-i nuntă-n direct la radio.

 Până şi invitaţii la masă am primit de la taximetristi…staţi aşa!  Vă povestesc:

Iau taxiul de la mall. Repet, de la mall. De regula, urc mereu în spate. La volan era un nene de vreo 40-45 de ani.  Când deschid portiera îl văd pe nenea cu boalfele pline, dar na: “Ronţăie şi omu’ ceva” , zic!

De unde? Când urc în maşină nea’ soferul avea ditamai picnicul pe scaunul din faţă. Ghiciţi cu ce!? Slană cu ceapă.  Când spun “slană cu ceapă” n-are rost să mai dau detalii şi despre mirosul din maşină.  Mi-a fost jenă să cobor şi oricum, nu aveam foarte mult până acasă. Din partea lui, nicio sfială. N-a renunţat la picnic. Pesemne că era flamând tare. Başca, mă mai şi întreabă: “Don’şoară , vă servesc? Poate vă e pofta” .   

N-am nimic cu taximetriştii, pur şi simplu îi respect doar pe cei  care-mi caştigă respectul şi care-şi fac cum trebuie meseria.  Şi pâna la urmă igiena şi bunul simţ n-ar trebui să fie o regulă impusă. 

Minuni multicolore…

De cateva zile soarele imi zambeste chipes,  pasarile parca au prins glas si aerul parca e mai proaspat. De cateva zile pe masa mea danseaza-n mii de feluri siluete multicolore. 

 Nu ma lasa sa dorm pana tarziu si ma scoate din casa la o plimbare. Nu ma supar pe ea pentru ca o asteptam de multa vreme si pentru ca imi este o prietena draga. 

 E primavara, iar primaverile mele incep intodeauna cu… O FLOARE.   Culorile pastelate, miresmele  inconfundabile, prospetimea, gingasia,  gratia, puritate si toata frumusetea acestui anotimp intruchipata in siluete de floare…asta –i primavara mea.  Mirosul lor nu se compara cu mirosul altor flori din oricare sezon si nu le-as inlocui cu nici cea mai scumpa floare din lume.

Le primesc cu drag si le ofer cu drag.  Mi le cumpar si singura pentru ca ele nu trebuie sa lipseasca nicicum de pe masa mea.  Ele imi inunda casa de culoare, parfum si frumusete.

Fara ele cred ca nici n-as simti venirea primaverii. Bine, asta daca primavara nu se transforma in ASTENIE.   

Lacrimă de jar...

.

M-a uimit într-un mod foarte plăcut acestă abordare a Monicăi Anghel, iar melodia face parte din playlist ul meu de când a apărut şi încă nu m-am saturat de ea. O piesă care m-a prins din prima. Vocea Monicăi acompaniată de orchestra  Mahala Rai Banda sună irezistibil.   

….se putea mai bine? Nu cred…

De mică am fost fermecată de vocea Monicăi Anghel  şi îmi aduc bine aminte cum cântam în faţa oglinzii  la fixativul mamei melodiile ei. Nu dădeam atenţie la vârsta aia la versuri,  dar vocea ei mă atrăgea pur şi simplu ca un magnet. Au trecut mulţi ani de atunci şi încă ascult cu plăcere aceste melodii. Acum îmi plac şi mai mult parcă ….  poate pentru că m-au prins şi versurilor, care sunt absolut  fabuloase.  Refuz să cred că aceste melodii au fost uitate sau că mai există persoane care nici macăr n-au auzit de ele.

Aceste melodii  nu pot fi comparate cu nimic!